Crestem ..

Cresc ... cresc atat de repede, de la o zi la alta ... e atat de acut acest sentiment ... mi-e dor de fiecare clipa ce tocmai a trecut, mi-e drag si sa-i vad cum se deschid tot mai mult, cu fiecare gest, cuvant, expresie a fetei .. atat de mult insa ma doare ireversibilitatea timpului. Gruia nu va mai fi un bebelus niciodata, il pastrez inca la san si ma bucur foarte adanc, in sinea mea, de aceste apropieri care vor deveni, prea repede, unele din cele mai dragi amintiri .. Cezara se uita in ochii mei cand e la san si, daca ii zambesc, imi arata indata gingiutele ei mici si gangureste guraliva, uitam de toate cand suntem asa, ochi in ochi, inima langa inima ...
A trecut greul primelor zile, saptamani, Gruia stie acum ca este cel mai iubit baietel al nostru si e din ce in ce mai dragastos si mai apropiat de surioara lui cea mica, o face uneori parte la jocurile lui, dar stie unde sa se opreasca, de multe ori: 'bebe e mica, ea nu tie ..' .. si e mandru sa ii arate ce stie el sa faca, doar el e baietel mare :)
Adoarme langa mine, imi vine sa-l topesc in pupaturi in fiecare seara si mi se par putine cuvinte si moi cand incerc sa-i spun cat de mult il iubesc ... atunci il strang in brate si-l sarut pe crestet si stiu ca stie ... ca ma bucur ca ne-a ales pe noi parintii lui, ca-mi umple inima de drag ce-mi e!
Cezara tot numai in brate adoarme, cred ca o mai incearca uneori colicii, ca tot pe ritmuri rock se linisteste adeseori :), Gruia era chitara la tati in brate pe vremea ei, ea e o mica si delicata mandolina :). Mananca putin, mai mult semiadormita, e miniona si dolofanica, iese din tabelele pediatrei, dar confirma vorba: esentele tari se tin in sticlute mici :)
Si ii place portocala, trage cu nesat daca apuca vreo felie si plange dramatic daca nu-i mai dam, semne bune diversificarea are!

A, si Gruia s-a apucat de sport ... doar-doar mai slabeste mami ceva:

Perle de baietel :)

Gruia zornaie intr-o cutiuta niste maruntis pe care il tot aduna de prin buzunarele noastre.
Buni il intreaba: Gruia, imi dai si mie bani?
El raspunde: Nu, nu bani mici a buni. Nu buni a tine, buni a mine! (Nu sunt buni pentru tine, sunt buni pentru mine :) )

Ieri, cand il schimbam pentru somnul de pranz, il pupaceam si ii spuneam cat de mult il iubesc, i-am spus ca oamenii iubesc cu inima, cu sufletul, ca in inima mea scrie 'Gruia'. El se ridica langa mine, ma ia de gat si ma pupa apasat si zice: 'Imina Uia chie mami!'
Cand s-a trezit, Cezara era la mine in brate, a venit, a pupat-o si a zis; 'Imina Uia chie bebe' :)

Ei, azi s-a mai schimbat putin treaba, l-am intrebat ce mai scrie in inima lui, mami a ramas tot acolo, insa apoi: 'Imina Uia chie Ada, imina Uia chie Minnie' :)

Firescul trebuie demonstrat

V-a fost foame si ati mancat vreodata un covrig pe strada?
V-a fost sete si ati baut vreodata un suc pe peron la metrou?
Si tot asa ...
Bebelusii nu poftesc la gogosi, inghetate si covrigi sau sucuri si cafele in locuri publice, insa si lor sau mai ales lor li se face foame pe acolo pe unde sunt purtati, fara sa fi dorit, acceptat sau cerut asta, de catre mamicile lor. Si foamea bebelusilor este un imperativ, ea nu accepta nici o secunda amanare, ea nu are nici o alternativa in afara satisfacerii imediate, prompte. Aceasta nu este o optiune pentru mama, ea doar trebuie sa se conformeze. E o nevoie a bebelusilor, mama este doar singurul provider al serviciului ce duce la implinirea acesteia. E atat de simplu, firesc ... si totusi, unde apare blocajul?
Ah, da ... pentru ca, in timp ce pentru toti cei care au minime optiuni in legatura cu satisfacerea foamei, setei, poftei, oriunde se intampla sa apara ele (intre optiuni includ, desigur, si controlul pe care orice persoana cu sistemul nervos complet dezvoltat il are asupra ei insasi), foamea trece prin stomac, pentru bebelus foamea trece prin sanul mamei ... Si firescul acesta a disparut, pentru cei mai multi dintre noi, poate atunci cand noi insine am fost rupti, intr-un mod mai mult sau mai putin brutal, oricum fara sa consimtim la asta si, cel mai probabil, impotriva dorintei si nevoii noastre, de sanul propriei mame .. cand nevoia noastra de a fi hraniti, fizic sau emotional, nu a mai fost implinita ... cand am facut primii pasi spre 'adaptare', incalcand astfel libertati care nu ar fi trebuit negociate.
Si uite asa a ajuns firescul sa trebuiasca demonstrat ... pentru ca o femeie care devine mama are imensa sansa sa ajunga din nou la copilul din ea si sa-l satisfaca, raspunzand neconditionat nevoilor primare ale copiilor ei, refuzand sa-i 'adapteze' rigorilor absurde ale unei societati asurzite si amutite prea de demult ... in mod particular, alaptandu-i 'in public' (am folosit ghilimelele pentru a nu consfinti la un enunt atat de vehiculat zilele acestea: alaptatul in public .. ).
Iata ce a iesit:

Tot despre nopti ... grele

Nici o noapte nu seamana cu alta .. oricat fac planuri, reguli, strategii de somn, noaptea e altfel decat orice, in toate felurile si as putea vorbi nopti intregi despre asta ..
Dar ceea ce vreau sa spun, mai intai, acum, pana sa ma pierd in alte istorii, este despre cum a fost prima noapte cu 'nu'. De cu seara imi pusesem langa pat un carnetel pe care sa notez trezirile copiilor si altele cate se mai intampla, pentru ca dimineata totul e o ceata, sunt mai obosita decat atunci cand m-am culcat, nu mai retin ordinea evenimentelor de peste noapte.
Ar fi fost interesant sa incep acest mini-jurnal de cu seara, de la momentul baitelor, de fiecare data adormirea copiilor se face altfel, nici aici nu am reusit sa facem o regula, dar asta pe altadata.
Asadar, notilele noptii precedente incep la
23:17 - a adormit Cezara, la san, am pus-o in pat, langa mine, ma intind langa ea, sperand ca nu-mi va lua mult timp sa adorm, dar va trece destul pana sa ma trezesc;
0:08 - s-a trezit Cezara pentru alaptat (!?!), bine ca nu a durat mult, la 0:15 a adormit inapoi, daaar
0:017 - s-a trezit Gruia (!!) plangand dupa mami - in acest moment am simtit ca am atins limita, pentru ca:
[inainte de a naste, Gruia se trezea sa suga o singura data, spre dimineata, undeva intre 6 si 7, dupa care mai dormea pana spre 8:30, si eu la fel; dupa ce a venit Cezara acasa si-a mai introdus o 'masa' de noapte, pe la 2-3-4 (fara regula), deci doua treziri, ceea ce sporea tensiunea, pentru ca trebuia sa ma descurc cu 2 alaptaturi uneori, in 2 paturi diferite si asta era o provocare cu care chiar nu-mi mai trebuie sa ma confrunt; de vreo saptamana insa a aparut si a treia trezire, tot haotic, care deja ma face sa ma gandesc destul de mult la ideea intarcarii de noapte, dar tot aman, zicand ca nu e momentul, ca e prea devreme in schimbarea la care trebuie sa se adapteze Gruia, ca acum e bolnavior :( si are nevoie de mai mult, ca nu simt in mine cu adevarat determinarea de a face asta, ca nu as putea sa rezist plansului si suferintei lui .. insa azi-noapte am simtit limita pregnant, clar, strigand din mine: asa nu mai pot!]
inapoi la jurnal: m-am dus la Gruia si i-am spus pe un ton foarte ferm: 'iti dau acum tzitzi, dar la urmatoarea trezire nu, noaptea facem nani'. Sanul nu prea avea lapte, normal, ca nu avusese timp, nu trecusera nici 2 ore de la maratonul nepovestit de seara, a supt cat a supt, apoi tragea in gol si i-am zis 'gata, acum facem nani, si tzitzi trebuie sa faca nani ca sa faca lapte' ... si a inceput ... sfasietor, rugand, cerand insistent, tipand: 'tzitziiiiii', 'tzitzi daaa' (cand eu ii spuneam pe un ton ferm, dar bland: 'nu tzitzi, nani'), 'tzitzi pic' (stia de alta data ca ii mai dadeam un pic dupa ce spuneam gata, era mica noastra negociere-intelegere). Pentru ca eram la modul real pe limita, am putut sa raman pe pozitie si l-am refuzat. I-am spus ca va primi tzitzi maine dimineata, pe zi, cand va fi lumina. Apoi s-a ridicat in fundic si spunea 'bec' .. peste cateva clipe am realizat ca voia sa aprinda becul ca sa fie lumina si sa poata primi tzitzi. I-am explicat ca trebuie sa fie afara lumina, nu inauntru si mi-a aratat becul care batea in geamul lui, de pe strada, cu speranta in glascior: 'ute, ute, bec!'. Cum sa ii explic, asa zombie cum eram, ce inseamna zi? I-am spus ca cerul trebuie sa fie luminat, albastru si atunci e zi .. nu a fost convins si a continuat sa planga, sa ceara .. il tineam in brate, il mangaiam pe par, ii spuneam cum dorm toate lucrurile si prietenii lui dragi noaptea .. dupa jumatate de ora a adormit, suspinand .. am rasuflat oarecum usurata - nu a durat foarte mult si nici nu s-a trezit Cezara in acest timp.
0:47 - am revenit in pat, dar fara somn, agitata, sfasiata ..Cezara doarme linistit, abia o aud respirand, ce timp bun de somn ar fi fost asta si pentru mine!
1:48 - tot nu am reusit sa adorm, insa linistea Cezarei s-a cam incheiat, a inceput foiala, scartaiala, sforaitul, gemutul  .. pana la 3:33 poate ca am atipit cateva minute, pe bucati, ma tot trezeam si ma uitam la ceas, bucurandu-ma ca Gruia nu s-a mai trezit
3:33 - 3:58  - alaptat Cezara (nu pot dormi alaptand)
4:02 - trezit Gruia :((  - am mers la el si am luat de la capat zbuciumul, desi aceasta trezire era 'in grafic', nu mai puteam da inapoi .. a durat  mai mult de aceasta data, a fost mai greu ... avea momente cand se parea ca adoarme, ca apoi sa se trezeasca iar tipand si cerand cu insistenta 'tzitzi'

revin ..

Later edit: mi-am propus sa revin in orele urmatoare intreruperii postarii, nu am reusit sa o fac, asa ca am pierdut firul :((. Am recitit acum ce am scris pana aici si am retrait acea noapte, Doamne, cat de greu a fost sa-i aud tanguirea!!
Noaptea urmatoare a fost mai usoara, doua treziri, dintre care numai la prima a incercat mai insistent sa ma convinga sa-l las la san, insa dupa maxim un sfert de ora a adormit ..
A treia noapte insa m-a facut sa-l admir enorm, m-a impresionat, m-a emotionat pana la lacrimi .. de drag, pui mic ... s-a trezit pe la 3, m-am dus la el in pat, i-am zis 'hai sa mai facem nani' - el, foarte convins 'da, da!', apoi 'tzitzi ..' ... i-am zis 'stii ce am vorbit, tzitzi face nani ca sa aduca mult laptic dimineata', a mai incercat el o data 'tzitzi pic' (un pic), am zis nu si s-a cuibarit in bratele mele, adormind linistit. S-a mai trezit apoi pe la 6 jumate, cand incepuse sa se schimbe lumina afara, m-a chemat si m-a intrebat 'tzitzi?' cu ochii spre fereastra (stiind de la mine ca tzitzi aduce lapte cand e lumina afara), i-am zis 'nu inca' si iar mi-a adormit in brate ..
A fost atat de bine sa-l vad linistit si, in plus, atat de mult imi doream sa-mi adoarma cuprinzandu-ma in brate, pana acum, in toate noptile si dupa-amiezele, somnul venea la san, mi-e drag sa-l tin in brate si sa-l simt cum se inmoaie incetisor, pana se abandoneaza total ..
Nu ma indoiam ca am un baietel minunat, nu-mi imaginasem inca si acest fel .. pentru ca eu intarcarea, partiala sau totala o vedeam cu mine ajunsa la o limita constanta, un 'nu mai pot' definitiv, ceea ce nu a fost cazul acum, am simtit asta acum 2 nopti, insa ieri noapte si azi-noapte as fi putut sa-i dau .. deci lipsea constanta ... in mine nu am avut incredere, nu in el ..
Acum mai am o singura problema legata de trezirile din noapte: inca se trezeste si ma gandesc ca se poate trezi si in acelasi timp cu Cezara, atunci ar vedea-o pe ea la san, in timp ce stie ca noaptea 'tzitzi doarme' ... dar cum sa accepte ca numai a lui doarme??
Si asa sfarcul lui e terminat, ma doare crunt cand suge, el suge si singur, si cand o vede pe sora-sa, deci mult mai mult, mai puternic .. uneori il refuz ca sa ii pot da in continuare, fara sa ajung la rana, si el nu intelege, normal, de ce numai sanul lui 'are buba' :( ..
Urmeaza alta noapte ..

Somnul de amiaz'

Somnul de pranz a fost si pana acum o incercare ce avea nevoie de strategie clara pentru a deveni reusita. Si reusea, de multe ori. Strategia era legata de pat (la propriu sau/si figurat ..): daca Gruia era la mama in pat - desigur, in casa ei - eu dormeam bustean un rasfatat somn de pranz; daca Gruia era la el in patut, se dadea trezirea dupa vreo ora, dupa care continua (el, uneori si eu) somnul langa mami in canapeaua din living - la noroc; daca adormeam impreuna in canapea de la inceput, odihna de pranz era asigurata, caci Gruia doar ma verifica cu cate un ochi, mana, picior daca mai sunt acolo.
Ei, acum lucrurile s-au schimbat nitelus, caci a intrat si Cezara in jocul somnului de pranz, deci avem nevoie de mai multe paturi, cu mai multe posibilitati de permutare. Cam asa, ieri:
14:15 - il adorm pe Gruia in patutul lui, inchid usa sa nu-l trezeasca colicii surioarei, pun videofonul pe vibratii, bebelina e la tati in pat, cu el, eu ma astez optimista in canapeaua din birou, unde e instalat patutul Cezarei si-mi imaginez ca nu ma voi clinti de acolo minim 2 ore de somn (binemeritat, nu rasfatat, de data asta). Dar .. de la tati din camera se aud chitaieli din ca in ce mai insistente, asa ca, pe la:
14:20 - ma duc sa o mai pun putin la san, desi era hranita deja, dar am zis sa elimin varianta asta .. apoi, la
14:30  - revin in birou, in canapea, Cezara tot chitaie, dar nu e nimic din ce nu poate face si tati, dupa pasul precedent. Asa ca imi pun si dopurile in urechi, monitorul e pe vibratii si .. adorm.
15:20 - vibratii vehemente ma trezesc din visare, merg la Gruia, il mufez la san, cu ochii jumatate inchisi, si in mai scurta vreme decat speram, adoarme la loc
15:30 - insa nu pentru multa vreme, iar s-a trezit .. ne mutam impreuna in alta canapea, cea din living. De data asta a durat putin mai mult, dar a adormit iar; insa
15:50 - apare Cristi in usa cu Cezara smiorcaita in brate si imi face semn sa ma ridic s-o linistesc .. asa ca plec in al 4-lea 'pat', in dormitor. O alaptez, adoarme si ea, o pun in patutul ei. Pentru ca l-am tot mutat pe Gruia prin paturi, ma gandesc sa-i fac o surpriza si sa ma gaseasca langa el la trezire, asa ca
16:05 - ma duc langa el in canapea, din nou.
16:15 - iar chitaieli din patut, ma duc la bebe, o iau langa mine in canapeaua din birou , trage de vreo 2-3 ori la san si ...
16:20 - 'mamiiiii!!' - trezirea finala la Gruia ..........

Edit: si pentru ca se poate si mai complicat decat atat, am reusit sa ard videofonul, asa ca acum trezirile nu mai sunt (numai) succesive, dar si simultane, pentru ca trebuie sa dormim (cine poate!) cu usile deschise, asa ca auzim de toate: chitaieli, strigaturi, sforaieli, plansete ....

'Nu pat'

Gruia vrea in patutul Cezarei (bineinteles ca vrea! :) ). Nu-l pot opri .. tot ce pot sa fac e sa il descalt de sosete si sa-i pun Cezarei un scutec de finet peste cearsaf cand o asez pe ea .. ei, el e destul de receptiv la tot felul de invataminte si deja stie cand se urca in patut (adica deja se urca singur, uof), ca trebuie sa-si scoata sosetele si o face constiincios.
In seara asta il aud facandu-i morala lui taica-su, in sufragerie: 'nu pat!', apoi intrebarea mirata a lui Cristi: 'ne descaltam in pat ?!?'
Orice lucru bun trebuie neaparat propagat, asa ca, in pat, descatarea, tati! :)

Acesta invatamant vine ca revers al celui pe care l-a primit Gruia de la tati (transmis neintentionat, desigur): Cristi cand vine de la job isi descalta la usa si pantofii, si ciorapii .... de la o vreme il vedeam si pe Gruia asezandu-se tacticos in fata usii si tragand cu nadejde de ciorapi, apoi cu lauda in gura mare: 'ete, mami!' :)

Tandem si nu numai ..

Gruia si Cezara sunt alaptati in tandem. Pentru mine, ca mama, e un sentiment greu de pus in cuvinte si nici nu incerc, numai cine a trecut prin asta poate avea o idee despre ce vorbesc, insa chiar si asa lucrurile sunt foarte diferite de la un caz la altul. Si poate voi avea adevarata masura dupa ce se va fi terminat ..
Ce pot povesti este inceputul acestei experiente care, ca orice inceput, e plin de emotii si trairi deseori contradictorii.

Cat a fost numai Gruia, alaptatul a fost aproape cu desavarsire lipsit de orice stress .. in plus, a iesit cu totul din mai toate teoriile: de nou-nascut a refuzat biberonul in maternitate, apoi si mai tarziu, primul lui biberon de lapte praf fiind undeva dupa 1 an, acceptat cu greu, in cantitati mici, de la mama, iarna, afara, cel mai probabil doar fiindca din el curgea un lichid cald, numai bun pe gerurile din iarna trecuta. Apoi laptele praf, desi prezenta din ce in ce mai plina in viata lui, a fost un aliment cu totul si cu totul diferit de elixirul ce-l primea din san, nu a supt mai putin, nu a refuzat sanul, nicicum nu s-a intarcat. Nici macar dupa o saptamana de pauza, cat am fost despartiti, in timpul sarcinii cu Cezara, cand am facut amniocenteza. Pe la 3-4 luni de sarcina am simtit chiar ca izvorul a secat de tot, poate a fost doar senzatia mea, nu voi sti niciodata, pentru ca Gruia a ramas la fel de fidel lui 'tzitzi' (unul dintre primele cuvinte rostite :) ), iar la intrebari ale mele daca e laptic si e bun, era categoric ca da ... sau poate am fost o vreme numai cea mai draga suzeta a lui (si singura, de altfel). Prin luna a 6-a a venit colostrul, iar solicitarile au fost din ce in ce mai dese, as putea recunoaste ca uneori chiar obsedante, dar faceam usor diferenta si raspundeam oferind sau distragand atentia, insa confirmandu-i de fiecare data ca este iubit in multe feluri.
Si am nascut ... scurta despartire a fost sfasietoare pentru mine, insa surprinzator pentru Gruia pare sa fi fost un salt in dezvoltarea lui psihica si emotionala. Am regasit, dupa 4 zile cat am stat in spital, un copil foarte guraliv, care poate lejer vorbi in propozitii, cu mult mai multe cuvinte in vocabular, mult mai deschis si atasat de tatal sau, cu un apetit mai bun si chiar vreo 2-300gr in plus (dupa ce cateva luni a stationat la 12kg).
La inceput a incercat sa ignore ghemotocul viu ce tocmai se cuibareste in viata noastra, insa, realizand ca asta nu il face sa dispara si observand ca nici noua nu ne e deloc indiferent, a inceput sa fie atent si sa intre in toate zonele ocupate de ea: in brate in acelasi timp, la san categoric in acelasi timp, pe cat se poate si in aceeasi pozitie.
Ei, si asa devine viata complicata ...

Au trecut 4 zile de cand am inceput sa scriu despre tandem .. lucrurile deja stau altfel, s-au mai aranjat, poate e mai bine ca n-am apucat sa termin postarea atunci, zbuciumul primelor zile n-ar trebui memorat ...
M-a intrebat cineva de ce am ales tandemul, nu era mai simplu ca Gruia sa fi fost intarcat pana a aparut Cezara? O sa lipesc raspunsul aici:

oricum ar fi fost, intarcat sau nu, inceputul tot (foarte) greu ar fi, poate as avea mai mult suport psihic din partea sotului (care, asa cum spuneam, nu este deloc un fan al alaptatului prelungit) si mi-a zis franc, in fata, ca e o mare greseala ca nu l-am intarcat pana acum.

"De ce nu l-am intarcat? Cel mai simplu raspuns este pentru ca eu am simtit ca asa ne este bine amandurora, pentru ca, din tot ce am aflat despre tandem, nimic nu a fost care sa-mi dea sentimentul ca cel de-al doilea copil ar pierde ceva daca fratele mai mare inca suge, dimpotriva si am sperat si simt si acum ca, emotional, e cu plus pentru toti trei.

Daca ma gandesc la scenariul intarcarii, in primul rand mi-a lipsit convingerea clara ca trebuie sa fac asta (nu a fost nici macar vaga, daramite clara), nu as fi fost autentica in acest demers si am fi suferit mult amandoi (si eu, si Gruia). Privind retrospectiv, am o singura indoiala: faptul ca, practic, o vreme nu s-a putut numi ‘alaptat’, avand in vedere ca in san nu mai era lapte si nu stiu cum sa privesc asta, putin ma tem ca l-am tinut blocat emotional si nu l-am ajutat sa se ‘diversifice’ si afectiv. Posibil si faptul ca nu mananca mare lucru sa aiba legatura cu asta, desi aici am mari rezerve, el a fost lunga vreme absolut confortabil cu lipsa laptelui in san, cel mai probabil am gresit la inceput de diversificare, cand n-am inteles ca el nu era pregatit inca si am facut ceva presiuni L Acum insa sunt perfect multumita cu cat mananca, insa mi-as dori sa prefere mai mult alimentele bune, mai ales fructele, insa … nu le pot avea pe toate ..

Acum mi se pare cel mai prost moment sa ma gandesc la intarcat, e destul de stresat de aparitia bebelusei ca sa mai pun o povara .. in plus, nu as vrea sa faca asocierea celor doua in vreun fel. Hartuita m-as simti si fara tandem, in momentele in care ar trebui sa raspund simultan dublei solicitari, orice ar insemna asta. Psihic sunt destul de labila acum (nu ca in rest as fi foarte stabila) si ma irita/deranjeaza/doare/etc cam orice.

Lapte este din plin, deocamdata, pentru amandoi, mai sunt uneori momente, cand din cauza oboselii mai stagneaza productia, insa aranjamentul pentru moment este ca fiecare are sanul lui (cumva asta am stabilit cu Gruia inainte de a se naste Cezara) el aproape intotdeauna spune singur ce san vrea, sunt din ce in ce mai rare momentele cand l-ar vrea pe celalalt si asta e doar o tatonare, mai rar de o data pe zi. In acest fel, fetita are asigurat un san din plin, plus ca o mai pun si la celalalt peste zi. Noaptea uneori ud camasa pe mine si inca nu beau prea multe lichide si nici stimulente nu iau, cu exceptia unui ceai slab de lactatie. Din privinta asta acum nu imi fac griji. Daca se va modifica situatia in viitor, voi cauta o solutie la acel moment. Acum Cezara nici macat nu apuca sa goleasca sanul ei (bine, ca sa ai o imagine, sanul e de doua ori cat capusorul ei J )

Seri linistite am inceput sa avem, ne-am intrat, cat de cat, intr-o rutina si, daca se intampla ca Cezara sa doreasca sanul cat il adorm pe Gruia (aici am putin de lucru, sa-l conving sa dea drumul tzatzei cand e aproape adormit, el ar dormi cu ea in gura, indifferent daca mai curge sau nu ceva din ea L, insa deocamdata nu reusesc nicicum, in ultimele 3 seri am avut ceva plansete pe tema asta) planul e sa il iau si pe el in canapea unde dorm cu ea, insa nu a fost cazul, inca. Da, am introdus si aici un compromis, recurgem la suzeta, chit ca la Gruia am evitat-o cat am putut, dar e un rau mai mic asta decat intarcatul.

Asta e situatia in acest moment, cat e sotul inca in concediu si face o echipa minunata cu Gruia, probabil se va reseta totul de saptamana viitoare cand voi ramane cu ei doi si cu mama, dar vom gasi un drum si atunci, trebuie.

In legatura cu remarcile: nu am considerat o problema ca nu a luat in greutate, copiii nu cresc liniar, a stationat si la inaltime, a fost vara, s-a miscat mult, e sanatos, vioi, a fost ok. Si luna asta a luat bine, 250gr in 2 saptamani, creste in salturi. Ma uit la el si nu l-as vrea mai gras, destul cat m-am luptat eu cu kilogramele ..

In legatura cu tratamentul egal, corect ar fi sa-i alaptez pe amandoi cat va dori fiecare si cat ma tin si pe mine balamalele, poate fetita nu va fi asa fan tzatza cum e frate-su .. daca, insa, balamalele mele, fizice sau psihice, ar ceda inainte de a renunta vreunul din ei (ma gandesc mai ales la Gruia), recunosc ca mi-e teribil de greu sa-mi imaginez cum l-as intarca impotriva dorintei lui, mai ales cum e acum, atat de impatimit, cand plange cate jumatate de ora numai fiindca i-am scos tzatza inainte de a adormi de tot, dar nu inainte de a o goli L, cum i-as zice ca pentru el nu mai pot, dar pentru sora-sa pot? Nu, nu m-am gandit nici o clipa sa o intarc si pe ea ca sa nu am aceasta problema, insa imi doresc din tot sufletul sa nu ajung in acest punct, respectiv sa nu-mi epuizez nici un tip de resurse de care am nevoie pentru alaptat .. probabil ca as impinge limita pentru mine cat mai departe .."

Si-ar mai fi ... si cate ar mai fi de spus .. dar sa mai ramana si nespuse ...