Ce pot povesti este inceputul acestei experiente care, ca orice inceput, e plin de emotii si trairi deseori contradictorii.
Cat a fost numai Gruia, alaptatul a fost aproape cu desavarsire lipsit de orice stress .. in plus, a iesit cu totul din mai toate teoriile: de nou-nascut a refuzat biberonul in maternitate, apoi si mai tarziu, primul lui biberon de lapte praf fiind undeva dupa 1 an, acceptat cu greu, in cantitati mici, de la mama, iarna, afara, cel mai probabil doar fiindca din el curgea un lichid cald, numai bun pe gerurile din iarna trecuta. Apoi laptele praf, desi prezenta din ce in ce mai plina in viata lui, a fost un aliment cu totul si cu totul diferit de elixirul ce-l primea din san, nu a supt mai putin, nu a refuzat sanul, nicicum nu s-a intarcat. Nici macar dupa o saptamana de pauza, cat am fost despartiti, in timpul sarcinii cu Cezara, cand am facut amniocenteza. Pe la 3-4 luni de sarcina am simtit chiar ca izvorul a secat de tot, poate a fost doar senzatia mea, nu voi sti niciodata, pentru ca Gruia a ramas la fel de fidel lui 'tzitzi' (unul dintre primele cuvinte rostite :) ), iar la intrebari ale mele daca e laptic si e bun, era categoric ca da ... sau poate am fost o vreme numai cea mai draga suzeta a lui (si singura, de altfel). Prin luna a 6-a a venit colostrul, iar solicitarile au fost din ce in ce mai dese, as putea recunoaste ca uneori chiar obsedante, dar faceam usor diferenta si raspundeam oferind sau distragand atentia, insa confirmandu-i de fiecare data ca este iubit in multe feluri.
Si am nascut ... scurta despartire a fost sfasietoare pentru mine, insa surprinzator pentru Gruia pare sa fi fost un salt in dezvoltarea lui psihica si emotionala. Am regasit, dupa 4 zile cat am stat in spital, un copil foarte guraliv, care poate lejer vorbi in propozitii, cu mult mai multe cuvinte in vocabular, mult mai deschis si atasat de tatal sau, cu un apetit mai bun si chiar vreo 2-300gr in plus (dupa ce cateva luni a stationat la 12kg).
La inceput a incercat sa ignore ghemotocul viu ce tocmai se cuibareste in viata noastra, insa, realizand ca asta nu il face sa dispara si observand ca nici noua nu ne e deloc indiferent, a inceput sa fie atent si sa intre in toate zonele ocupate de ea: in brate in acelasi timp, la san categoric in acelasi timp, pe cat se poate si in aceeasi pozitie.
Ei, si asa devine viata complicata ...
Au trecut 4 zile de cand am inceput sa scriu despre tandem .. lucrurile deja stau altfel, s-au mai aranjat, poate e mai bine ca n-am apucat sa termin postarea atunci, zbuciumul primelor zile n-ar trebui memorat ...
M-a intrebat cineva de ce am ales tandemul, nu era mai simplu ca Gruia sa fi fost intarcat pana a aparut Cezara? O sa lipesc raspunsul aici:
oricum ar fi fost, intarcat sau nu, inceputul tot (foarte) greu ar fi, poate as avea mai mult suport psihic din partea sotului (care, asa cum spuneam, nu este deloc un fan al alaptatului prelungit) si mi-a zis franc, in fata, ca e o mare greseala ca nu l-am intarcat pana acum.
"De ce nu l-am intarcat? Cel mai simplu raspuns este pentru ca eu am simtit ca asa ne este bine amandurora, pentru ca, din tot ce am aflat despre tandem, nimic nu a fost care sa-mi dea sentimentul ca cel de-al doilea copil ar pierde ceva daca fratele mai mare inca suge, dimpotriva si am sperat si simt si acum ca, emotional, e cu plus pentru toti trei.
Daca ma gandesc la scenariul intarcarii, in primul rand mi-a lipsit convingerea clara ca trebuie sa fac asta (nu a fost nici macar vaga, daramite clara), nu as fi fost autentica in acest demers si am fi suferit mult amandoi (si eu, si Gruia). Privind retrospectiv, am o singura indoiala: faptul ca, practic, o vreme nu s-a putut numi ‘alaptat’, avand in vedere ca in san nu mai era lapte si nu stiu cum sa privesc asta, putin ma tem ca l-am tinut blocat emotional si nu l-am ajutat sa se ‘diversifice’ si afectiv. Posibil si faptul ca nu mananca mare lucru sa aiba legatura cu asta, desi aici am mari rezerve, el a fost lunga vreme absolut confortabil cu lipsa laptelui in san, cel mai probabil am gresit la inceput de diversificare, cand n-am inteles ca el nu era pregatit inca si am facut ceva presiuni L Acum insa sunt perfect multumita cu cat mananca, insa mi-as dori sa prefere mai mult alimentele bune, mai ales fructele, insa … nu le pot avea pe toate ..
Acum mi se pare cel mai prost moment sa ma gandesc la intarcat, e destul de stresat de aparitia bebelusei ca sa mai pun o povara .. in plus, nu as vrea sa faca asocierea celor doua in vreun fel. Hartuita m-as simti si fara tandem, in momentele in care ar trebui sa raspund simultan dublei solicitari, orice ar insemna asta. Psihic sunt destul de labila acum (nu ca in rest as fi foarte stabila) si ma irita/deranjeaza/doare/etc cam orice.
Lapte este din plin, deocamdata, pentru amandoi, mai sunt uneori momente, cand din cauza oboselii mai stagneaza productia, insa aranjamentul pentru moment este ca fiecare are sanul lui (cumva asta am stabilit cu Gruia inainte de a se naste Cezara) el aproape intotdeauna spune singur ce san vrea, sunt din ce in ce mai rare momentele cand l-ar vrea pe celalalt si asta e doar o tatonare, mai rar de o data pe zi. In acest fel, fetita are asigurat un san din plin, plus ca o mai pun si la celalalt peste zi. Noaptea uneori ud camasa pe mine si inca nu beau prea multe lichide si nici stimulente nu iau, cu exceptia unui ceai slab de lactatie. Din privinta asta acum nu imi fac griji. Daca se va modifica situatia in viitor, voi cauta o solutie la acel moment. Acum Cezara nici macat nu apuca sa goleasca sanul ei (bine, ca sa ai o imagine, sanul e de doua ori cat capusorul ei J )
Seri linistite am inceput sa avem, ne-am intrat, cat de cat, intr-o rutina si, daca se intampla ca Cezara sa doreasca sanul cat il adorm pe Gruia (aici am putin de lucru, sa-l conving sa dea drumul tzatzei cand e aproape adormit, el ar dormi cu ea in gura, indifferent daca mai curge sau nu ceva din ea L, insa deocamdata nu reusesc nicicum, in ultimele 3 seri am avut ceva plansete pe tema asta) planul e sa il iau si pe el in canapea unde dorm cu ea, insa nu a fost cazul, inca. Da, am introdus si aici un compromis, recurgem la suzeta, chit ca la Gruia am evitat-o cat am putut, dar e un rau mai mic asta decat intarcatul.
Asta e situatia in acest moment, cat e sotul inca in concediu si face o echipa minunata cu Gruia, probabil se va reseta totul de saptamana viitoare cand voi ramane cu ei doi si cu mama, dar vom gasi un drum si atunci, trebuie.
In legatura cu remarcile: nu am considerat o problema ca nu a luat in greutate, copiii nu cresc liniar, a stationat si la inaltime, a fost vara, s-a miscat mult, e sanatos, vioi, a fost ok. Si luna asta a luat bine, 250gr in 2 saptamani, creste in salturi. Ma uit la el si nu l-as vrea mai gras, destul cat m-am luptat eu cu kilogramele ..
In legatura cu tratamentul egal, corect ar fi sa-i alaptez pe amandoi cat va dori fiecare si cat ma tin si pe mine balamalele, poate fetita nu va fi asa fan tzatza cum e frate-su .. daca, insa, balamalele mele, fizice sau psihice, ar ceda inainte de a renunta vreunul din ei (ma gandesc mai ales la Gruia), recunosc ca mi-e teribil de greu sa-mi imaginez cum l-as intarca impotriva dorintei lui, mai ales cum e acum, atat de impatimit, cand plange cate jumatate de ora numai fiindca i-am scos tzatza inainte de a adormi de tot, dar nu inainte de a o goli L, cum i-as zice ca pentru el nu mai pot, dar pentru sora-sa pot? Nu, nu m-am gandit nici o clipa sa o intarc si pe ea ca sa nu am aceasta problema, insa imi doresc din tot sufletul sa nu ajung in acest punct, respectiv sa nu-mi epuizez nici un tip de resurse de care am nevoie pentru alaptat .. probabil ca as impinge limita pentru mine cat mai departe .."
Si-ar mai fi ... si cate ar mai fi de spus .. dar sa mai ramana si nespuse ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu