Asa a venit Cezara

‘Nu nasteti curand, doamna! Colul e inchis si lung, capul e mobil .. mai asteptam’  - asta a fost concluzia consultului de miercuri, 29 septembrie, la 2 zile dupa 38 de saptamani implinite, in cabinetul doctorului ..

Ajung acasa … mai lipsesc detalii din bagaj, dar nu e graba, oricum tot scot si pun in ultima vreme, daca tot mai e de asteptat, il las asa si-mi vad de alte treburi si de dragalit cu Gruia si noaptea trece ca toate celelalte ..

Tot asa si primele momente ale diminetii, Gruia da desteptarea cu lacrimi in ochi (de ce-or fi asa plangacioase toate diminetile lui de copilas? J ), vine la mami cu manutele intinse sa-l iau in brate si asa, cu 12 kg peste ce mai am deja in dotare, mergem sa pregatim lapticul la bucatarie si apoi il bem in canapea in living, eu sperand ca poate mai trage un pui de somn pana incepem, de fapt, ziua.

Si poate asa ar fi fost, insa o senzatie iminenta de mers la baie m-a facut sa-mi desprind sanul din guritza lui cam brusc (dupa biberon Gruia se mai alinta si la san o vreme J ) si sa merg in fuga la baie .. Incep sa simt niste dureri destul de jos, care nu seamana a crampe, dar si destul de intense .. dar nah, cica nu se intampla curand, deci nu sunt acelea. Ma intorc langa Gruia, incerc sa reinnod firul somnului si al alintului interupt, insa durerile continua, ca si senzatia apasatoare de a merge iar la baie.

Dau de Cristi pe un hol, il rog sa-i tina el companie lui Gruia, care se stresase deja de la agitatia mea si mai merg o data la baie … ies incovoiata de durere .. Incep sa ma gandesc la bagaj, Cristi se duce dupa mama, mai arunc cate un ochi pe ceas, sunt mai dese de 4 minute. Ma hotarasc sa-l sun pe doctor, in fond e 8 dimineata, o ora rezonabila chiar si pentru o alarma falsa, dar daca e pe bune, totusi, macar sa stie ca vin la spital, doar el a zis ca va fi foarte rapid, cand va fi …Raspunde asistenta, dl. doctor e in operatie, la spital .. super! Ii zic sa nu plece, ca am contractii la 3 minute si sunt in drum spre Municipal, ok, ma asteapta. Intre 2 contractii reusesc sa ma spal pe dinti, de dus nici nu poate fi vorba, si sa ma imbrac. De la trezire si pana la 8, cand am iesit pe usa, n-au trecut nici 20 minute .. Ne urcam in masina si dau drumul la tipetele de durere, cu greu retinute pana atunci, sa nu-l sperii pe Gruia. Intram in trafic .. imposibil de navigat, chiar incalcand reguli de circulatie, chiar cu avariile puse .. Realizam si ca dosarul de analize a ramas acasa, e indispensabil la spital, ‘sunam un prieten’ sa se ocupe .. Ma gandesc serios ca nu am timp sa ajung la spital in acest fel ..

Discutasem cu vreo 2 zile inainte posibilitatea de a lua o ambulanta particulara, in cazul in care ma apuca daca nu e Cristi acasa, sunam la clinica, nu au masini disponibile .. intru in panica. Sunam la 112, dureaza o vesnicie pana ne ia datele, insa trimit o masina la un punct de intalnire pe traseu. Alta vesnicie pana ajunge, cred ca au trecut vreo 10 minute. Intre 2 contractii reusesc sa ma arunc in ambulanta, ii conving sa plece fara sa ma lege de targa, arunc un ochi pe geam, mergea in directia opusa! Intreb de ce asa, imi raspunde ca regula e ca ma duc la unitatea cea mai apropiata, adica spitalul Pantelimon!! Imposibil, insist ca vreau la Municipal, altfel ma dau jos (treaba mea cum :p), negocierea dureaza 2 minute si jumatate de km, dar reusesc sa-i deturnez. Cristi era in fata, langa sofer. Eu cu o femeie stupida in spate, care tot ma bazaia sa stau cu picioarele incrucisate. Intr-un mod inexplicabil, pozitia culcata a mai rarit contractiile, scutindu-ma astfel si de neplacerea de a auzi descantecele companioanei. Eram cu ochii lipiti de geam, sa vad cat mai avem. Recunosc ca asemenea cursa cu ambulanta nu am mai vazut (adica nici din exterior), soferul era practic cu piciorul pe acceleratie si mana pe claxon, sirena aproape nu se mai auzea, o acoperea claxonul si portavocea: Renault clio, la o parte! Eliberati drumul.  Cred ca a stat maxim la 2 semafoare, nu stiu cum se descurca, dar a mers super-super! Am ajuns in maxim 15 minute la Municipal, m-am simtit in siguranta .. desi mi-am dat seama ca am fost optimista … aici ritmul actiunii a scazut brusc, incepe un protocol stupid (avand in vedere intensitatea vaicarelilor mele si iminenta nasterii, se putea sari peste etape formale, folosind telefonul, adica doctorul era in sala, ma astepta, restul formalitatilor puteau fi simultane sau ulterioare nasterii), insa!

Am constatat ca nu aveam actele la mine, pentru ca ramasesera in masina cu care am pornit de acasa si nu s-au mai transferat in ambulanta, la fel sumele mici si mari pentru atentii, la fel cardul cu grosul! Asa ca acum am bratara la mana cu ‘Necunoscut’ :D. Norocul e ca asistenta de la camera de garda era aceeasi ca si cu nici 2 zile in urma, care m-a perfuzat cand am venit cu toxiinfectia, asistenta pe care o facuse Cristi sa zambeasca la acel moment, asa ca au completat fisa pe incredere, pastrand totusi eticheta cu ‘Jane Doe’ la vedere J.

Au urmat control pe masa, cu greu am reusit sa ma instalez, intre doua contractii la fiecare minut, insa nu am reusit sa stau nemiscata suficient sa se auda inima copilului (cu o palnie de tabla!!) si panica a inceput sa creasca. Hai repede la eco, cu targa in viteza, ne-am linistit (adica revenire la tipetele de pana atunci), bataile sunt regulate, 138bpm, sus la Nasteri, la etajul 5. In lift mai ingrozesc cateva fete, nu mai conteaza, la cate am vazut si au vazut si ei la mine, dar stiu ca oamenii aceia au avut ce povesti in acea zi de joi apoi.

Aveam in gand o informatie importanta: la controlul de pe masa s-a estimat o dilatatie 3, asa ca am inceput sa visez la epidurala astfel ca salutul catre doctor a fost: ‘Buna dimineata! Epidurala, va implor!!’ .. ‘Stati, doamna, sa vad si eu care-i situatia, daca se mai poate’ .. ‘Jos a zis ca e dilatatie 3, va rog, ca nu mai pot!’

Sus, pe masa insa, verdictul e dur: ‘dilatatie 7-8, nu mai merge anestezie’ .. Incearca si moasa: ‘e completa, doctore, echipati-va!’ La transferul de pe targa pe masa s-a rupt apa si iar a crescut nivelul de panica: ‘lichidul e verzui! Trebuie scos repede copilul!’ M-am pierdut de tot, tot ce stiam era ca vreau sa iasa repede de tot, nu mai conta cum .. dar durea infiorator cand ma puneau sa imping, simteam ca ma sfasii in bucati si nu, nu-mi venea sa imping in mod natural, daca as fi avut de ales, imi venea sa strang picioarele si sa ma tin, mai degraba. Si, desigur, sa tip .. i-am si spus doctorului ca macar daca nu mai pot avea epidurala, sa-mi suporte circul. Am fost refuzata ferm, cu argumentul, logic de altfel, ca daca tip pierd efortul de a impinge si chinui copilul … suprem argument, la urmatoarele doua contractii i-am aruncat bebelina practic in brate, inabusind cel mai mic zgomot pe care-mi venea sa-l fac, inclusiv respiratia. Si am auzit-o, a tipat! Ah, ce usurare! E bine! Au aspirat-o si au raspuns calm si cald intrebarii mele obsesive daca e bine: da, si e foarte frumoasa! J

Am primit si premiu: 2 xiline pentru cusatura, macar asta a fost relaxata J
Era ora 9:30am .. ziua incepuse cu un laptic relaxat la 7:38am J

Am mers in sala si in 2 ore a venit si pisicuta mea draga langa mine, iar de atunci suntem nedespartite J (pana la momentul scrierii acestei povesti, desigur)

Sa traiesti frumos, fetita mea iubita!